S-a lansat Call of Duty: Warzone – Vezi cerințele de sistem, obține driverul Game Ready și descarcă jocul gratuit

Îți prezentăm Warzone, un nou joc în genul battle royale din Call of DutyⓇ: Modern WarfareⓇ, care este complet gratuit pentru jucătorii de pe toate platformele. Se poate descărca de pe Battle.netⓇ chiar acum, iar noi am lansat totodată un driver Game Ready pentru Call of DutyⓇ: Warzone, care va oferi o performanță optimizată pentru a putea ajunge la 144+ FPS, pentru un joc competitiv. Odată ce ești în joc, vei descoperi cel mai mare câmp de luptă Call of DutyⓇ din istorie, cu până la 150 de jucători, în două moduri de joc în stilul reprezentativ al Call of Duty Modern Warfare.

 

În Battle Royale, tu și un grup de prieteni vă puteți parașuta în mijlocul unui schimb de focuri masiv, pentru a fi echipa care rezistă până la final. Parașutează-te, echipează-te, culege recompense și luptă până ajungi în top. În plus, Warzone implementează modul de joc "Plunder", în care jucătorii se parașutează în luptă alături de echipă și colectează cei mai mulți bani pentru a câștiga. Jucătorii câștigă bani în joc prin eliminarea oponenților, prin finalizarea de Contracte și prin controlarea locațiilor importante cu depozite de bani. 

Call of Duty: Warzone aduce o mulțime de funcții noi, dar și o mecanică nouă a jocului, acestea oferind un alt mod unic de a juca, binecunoscuta arenă Battle Royale. Pentru a avea parte de cea mai bună experiență, joacă pe PC, unde plăcile grafice GeForce RTX îți permit să joci la 144+ FPS, oferindu-ți astfel șanse mai mari de a nimeri ținta, precum și o experiență de joc mai clară și mai rapidă, atunci când joci pe un monitor G-SYNC cu o frecvență de reîmprospătare ridicată. După cum am demonstrat de curând, jocul la frecvențe mari ale cadrelor poate să îți ofere un avantaj în shooterele competitive de tip multiplayer, făcând diferența dintre victorie și părăsirea jocului în postura de învins.

Conform Activision, cerințele de sistem pentru Call of Duty: Warzone sunt următoarele:

Call of Duty: Warzone – Cerințe de sistem

  Minime Recomandate Competitive Ultra
Experiența Specificațiile de sistem minime necesare pentru a juca Warzone Specificațiile recomandate pentru a juca la 60 FPS în majoritatea situațiilor, cu toate setările pe mediu Specificațiile necesare pentru a juca competitiv, la o rată FPS ridicată, cu un monitor cu o rată înaltă de reîmprospătare Specificațiile ultra care sunt necesare pentru a juca la o rată FPS ridicată la rezoluția 4K
GPU GeForce GTX 670 sau 1650 GeForce GTX 970 sau 1660 GeForce RTX 2070 SUPER GeForce RTX 2080 SUPER
CPU Intel Core i3-4340 sau AMD FX-6300 Intel Core i5-2500K sau AMD Ryzen R5 1600X Intel i7-8700K sau AMD Ryzen 1800X Intel i7-9700L sau AMD Ryzen 2700X
RAM 8GB 12GB 16GB 16GB
HDD 175 GB spațiu pe HDD 175 GB spațiu pe HDD 175 GB spațiu pe HDD 175 GB spațiu pe HDD
Rețea Conexiune bună la internet Conexiune bună la internet Conexiune bună la internet Conexiune bună la internet
Sunet Compatibil cu DirectX Compatibil cu DirectX Compatibil cu DirectX Compatibil cu DirectX
OS Windows 10 pe 64 de biți Windows 10 pe 64 de biți Windows 10 pe 64 de biți Windows 10 pe 64 de biți

Dacă intri în Warzone pe PC folosind o placă grafică GeForce RTX sau GeForce GTX, poți să îți înregistrezi automat cele mai bune momente și victorii folosind NVIDIA Highlights. Pentru a activa Highlights, încarcă GeForce Experience înainte să intri în Warzone, du-te la setări și asigură-te că opțiunea „Overlay în joc” este activă. Încarcă apoi Warzone și vei fi întrebat(ă) dacă vrei să activezi Highlights.

La sfârșitul meciurilor și a sesiunii de joc, poți verifica înregistrările Highlights, poți edita și tăia părți din clipurile video și le poți încărca pe YouTube și pe rețelele de socializare. Sau poți accesa galeria GeForce Experience apăsând oricând combinația de taste Alt+Z.

Pentru a afla mai multe informații despre avantajele unei rate FPS ridicate în jocurile competitive, vizitează FramesWinGames.