Urmărește în direct discursul de prezentare a lui Jensen Huang despre NVIDIA GeForce pe 20 august

By Andrew Burnes on 18 august 2018 | Evenimente Gamescom 2018 Articole recomandate

Cea mai mare expoziție de gaming din lume, Gamescom 2018, va avea loc în perioada 21-25 august, în Köln, Germania. Dar înainte de începerea expoziției, pe 20 august, NVIDIA va găzdui un eveniment plin de sesiuni demo noi, exclusive și captivante ale celor mai tari jocuri care urmează să se lanseze, cu prezentări pe scenă de la cei mai mari dezvoltatori de jocuri din lume și cu niște surprize spectaculoase. Și, la începutul evenimentului, fondatorul și CEO-ul NVIDIA, Jensen Huang, va susține un discurs de prezentare care va fi transmis prin livestream.

Evenimentul nostru special are loc la Palladium, pe Schanzenstraße 36, Köln, 51063, Germania. Dacă ești în zonă, poți să te înregistrezi aici pentru a participa. Evenimentul începe la ora 18:30, iar distracția începe la 19:00. Spațiul este limitat, așa că vino cât poți de devreme.

Dacă nu poți participa luni seara la acest eveniment epic, festivitățile vor continua marți la Palladium, de la ora 10:00 și vor ține până la 17:00. Încă o dată, locurile sunt alocate strict pe modelul „primul venit, primul servit”, așa că asigură-te că tu și membrii clanului tău ajungeți devreme pentru a vedea demo-urile spectaculoase ale celor mai anticipate jocuri de PC care urmează să se lanseze.

Vom fi, de asemenea, la Gamescom, în sala 10.1, standul E-072, și GeForce va fi cu siguranță și la standurile partenerilor noștri, rulând cele mai recente sesiuni demo pe PC ale Battlefield V, Metro Exodus, Shadow of the Tomb Raider și ale multor alte jocuri.

Nu rata discursul de prezentare de luni și conectează-te la Twitch de la 19:00.

Evenimentul Palladium: Când

Luni, 20 august 2018
19:00-01:00

Marți, 21 august 2018
11:00-18:00

Evenimentul Palladium: Unde

Palladium, Schanzenstraße 36, Köln, 51063, Germania